|
Păpădia
Taraxacum officinale
Legenda
spune că în fiecare primăvară, când înfloresc păpădiile, Zeul vântului
dinspre Sud suspină cu tristețe, în amintirea iubitei sale cu păr
auriu…
Se povestește că Zeul Vântului
dinspre Sud, etern îndrăgostit de flori, a văzut într-o zi prin poiene o
tânără fată cu păr superb, lung și auriu. i-a plăcut mult, dar n-a
îndrăznit niciodată să se apropie de ea; se mulțumea doar să o urmărească
de la distanță, zile de-a rândul. Intr-una din zile tânăra fată n-a mai
apărut iar în locul ei a venit o creatură ciudată, cu păr alb-cenușiu
ciufulit. Zeul a înțeles că fata frumoasă de care se îndrăgostise s-a
întâlnit cu fratele lui, Zeul Vântului dinspre Nord, care a suflat asupra
ei și i-a distrus pletele superbe. Zeul Vântului dinspre Sud a oftat atunci
cu tristețe, iar părul fetei s-a desprins și s-a împrăștiat în toate
direcțiile. De atunci n-a mai văzut-o niciodată.
Legenda
spune că în fiecare primăvară, când înfloresc păpădiile, Zeul vântului
dinspre Sud suspină cu tristețe, în amintirea iubitei sale cu păr
auriu… Ce-i drept, cine dorește să se bucure din plin de calitățile
stimulente și purificatoare ale tijelor și frunzelor proaspete de păpădie
trebuie să se grăbească să le culeagă din timp, cât păpădia e încă în floare.
Despre
Theseu, cel mai cunoscut erou atenian din mitologia greacă, se spune că ar
fi dorit, după ce a ucis Minotaurul, o salată de păpădie pentru a-și reface
forțele. Legendele mai spun că în Atlantida păpădia era folosită ca și
aliment, dar și terapeutic, pentru proprietățile ei tonice.
Păpădia
a fost una din plantele medicinale cele mai cunoscute și utilizate de-a
lungul istoriei. Primele informații scrise despre păpădie le avem de la
medicii arabi din secolele X și XI, care considerau păpădia un fel de
andivă sălbatică. Era mult prețuită de indienii americani, care o foloseau
ca și tonic amar, cicatrizant pentru răni și arsuri și ca aliment. In
perioada medievală era consumată în Europa sub formă de salată, dar medicii
menționau și proprietățile ei sedative și diuretice. Unul din primii
herbologi americani, o descria ca fiind relaxantă, stimulentă hepatic și
având o lentă acțiune diuretică.
Denumirea
științifică a păpădiei (Taraxacum) provine, probabil, din grcescul
‘tarassein’ cre are semnificația de ‘a perturba’
sau ‘a modifica’ cu referire la cunoscutul ei efect depurativ,
dar e posibil să provină și din latinizarea termenului persan ’tarash
qun’ (plantă amară) sau arab a’tarakshaqun’ (cicoare
sălbatică).
Păpădia
face parte din flora spontană de pe tot globul. În Europa este răspândită
în întreaga emisferă nordică până în zona alpină, dar cea mai largă arie de
răspândire e în Asia Centrală. Crește numai pe lângă așezările umane.
Este
o plantă erbacee perenă cu rădăcină pivotantă lungă de 12-20 cm; datorită acestei
rădăcini viguroase păpădia e denumită în China ‘cuiul
pământului’. Din această tulpină primăvara devreme răsar frunze lungi
ascuțite cu lobi triunghiulari dințați, care formează pe sol o rozetă; din
mijlocul acesteia pornesc mai târziu tulpinile cilindrice, goale în
interior. Florile sunt galben-aurii iar fructele sunt însoțite de o
‘umbreluță ’-un papus alb- ușor purtată de vânt. Inflorește din
aprilie până în octombrie.
In
scop terapeutic se folosesc frunzele și rădăcina. Rădăcina se recoltează
toamna, în septembrie-noiembrie, iar partea aeriană primăvara, înainte sau
în timpul formării bobocilor florali. Se usucă în strat subțire, în locuri
bine aerisite.
Compoziție
Păpădia
este o excelentă sursă de minerale: fier, cupru, potasiu,fosfor (0,5%-
conține mai mult fosfor decât spanacul și varza), calciu(1,6%) și magneziu.
conține
vitaminele A, B 1, C,
D
proprietățile
stimulent digestive se datorează unui principiu amar: taraxacina
rădăcina
este bogată în fructoză (concentrație maximă primăvara) și inulină (40%
toamna)
flavonoide
cu proprietăți diuretuce
fitosteroli
lactone
cu proprietăți laxative
acizi ( cafeic, silicic, palmitic, oleic)
taninuri
Acțiuni terapeutice
diuretică
datorită flavonoidelor;
spre deosebire de majoritatea diureticelor de sinteză care contribuie la eliminarea potasiului din
organism, păpădia are un conținut
bogat de potasiu, deci este un ‘diuretic ce economisește potasiul’ natural, deci
poate fi folosită cu succes ca
adjuvant în afecțiuni renale și retenție
hidrosalină
depurativă
colagogă: stimulează excreția bilei din vezica biliară,
contribuind astfel la îmbunătățirea digestiei
coleretică: stimulează secreția de bilă la nivel hepatic
diaforetică
(sudorifică)
laxativă
(prin conținutul de lactone)
stimulează
secreția gțandelor exocrine (salivare, pancreatice, glandele secretoare ale
mucoasei abdominale) datorită principiilor amare
stimulent
hepatic
tonic
amar
hipocolesterolemiantă
hipotensivă
datorită
acțiunii diuretice și hipocolesterolemiante
hipoglicemiantă
scade
nivelui glucozei sangiune
Indicații terapeutice
anorexie (lipsa apetitului)
diskinezie biliară ,alături de anghinare
hepatită, insuficiență hepatică
creșteri
ale colesterolului sanguin ( împreună cu anghinarea și frunzele de
mesteacăn
retenție
de apă (edeme, ascită) și afecțiuni renale ( cistită, pielonefrită, litiază
renală) datorită proprietăților diuretice. Este un diuretic valoros,
deoarece economisește potasiul din organism
constipație
obezitate,
datorită proprietăților diuretice diaforetice, laxative și stimulent
digestive
gută,
reumatism
afecțiuni
ale pielii (acnee, eczeme) alături de trei frați pătați și rădăcina de
brusture, datorită proprietăților depurative
diabet
zaharat alături de frunzele de dud și de afin
Mod
de administrare
alimentație:
toata părțile păpădiei pot fi folosite în alimentație; frunzele și tijele se pot consuma crude în salate, rădăcinile de asemenea, florile s-au folosit prăjite sau încorporate în clătite, din frunze se face ceai iar rădăcinile, prăjite și râșnite, se pot utiliza ca o cafea tonică
terapeutic:
păpădia
poate fi folosită cu succes pentru curele depurative de primăvară
frunzele
tinere culese din zone nepoluate, atâta timp cât păpădia e în floare, se
pot consuma sub formă de salată
Cura
cu tije de păpădie:
se
consumă câte 6 tije pe zi, înainte de masă, timp de 2-4 săptămâni. Se culeg
tot când păpădia e în floare
Suc
proaspăt stors din planta întreagă (fără rădăcină) – se consumă 1-3
linguri zilnic, timp de 6 săptămâni
Planta
uscată se poate lua sub formă de pulbere sau macerat
pulbere:
câte
o linguriță de plantă râșnită se ia de 4 ori pe zi, la intervale regulate,
cu minim 30 minute înainte de mese,se ține sublingual 15 minute apoi se
înghite cu puțină apă plată
macerat:
se
pun 2 linguri pline de pulbere de plantă la 1 litru de apă plată, se lasă
la temperatura camerei aproximativ 7 ore apoi se strecoară; lichidul
rezultat se bea peste zi, cu înghițituei mici, între mese
Andreea Dragomirescu
|
